Vestea că Lavinia Pârva, iubita lui Ştefan Bănică Jr. va deveni mămică a luat pe toată lumea prin surprindere. Ciao.ro a făcut AICI anunţul fericit, iar bruneta şi logodnicul ei sunt în culmea fericirii, la fel ca familiile lor.
Lavinia Pârva şi Ştefan Bănică Jr. au recunoscut că formează un cuplu abia în toamna lui 2013, aşa cum a relatat, la vremea respectivă, Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România. Sunt foarte discreţi în ceea ce priveşte relaţia lor şi evită să se afişeze prea mult împreună. Nu vorbesc des despre viaţa lor în presă, prietenii fiind singurii care cunosc cel mai bine cum decurg lucrurile între ei.
În această seară, Lavinia şi-a făcut pentru prima dată apariţia live într-o emisiune televizată, după ce s-a aflat că va deveni mămică. A urmat un schimb delicios de replici între cântăreaţă şi Liviu Vârciu. „Acum ştiu de ce Ştefan Bănică Jr. are atât de multe concerte. Pentru că are o asemenea muză, pentru că se trezeşte în fiecare dimineaţă lângă ea„, a comentat Vârciu, iar Lavinia i-a răspuns rapid: „Pentru că e talentat! Am emoţii fiindcă voi cânta melodia lui Ştefan acum. Am aşa, o responsabilitate, nu am mai făcut asta niciodată!”.